Cadou de ziua mea

      Fiecare femeie viseaza la ziua cand primul cuvant al copilasului va fi MAMA..ei bine eu nu fac exceptie de la aceasta categorie. Zi de zi vorbeam cu fiica mea si mereu ii repetam cuvantul mama, in expresii gen " hai la mama", "iubita mamii", ramanand doar o chestiune de timp pana cand aveam sa aud pentru prima oara acest cuvant. Unii bebelusi cand plang scot sunete ca "moaaa..maa" , dar steluta mea nu, asa ca stiam ca nu va zice prea usor cuvantul mult asteptat.
     Intr-o zi,( la aproape 7 luni), in timp ce se chinuia sa se ridice in picioare la ea in patut, ce credeti ca a zis? "Ta-ta", apoi  ca si cand mi-ar fi zis" nu ai visat sau ti s-a parut", a repetat de cateva ori TATA :).. Ei bine, nu va dati seama cat de bucuroasa am putut sa fiu, chiar daca nu era asa cum imi planuisem.  Eram mandra ca a scos primul ei cuvant, primul pod legat peste lumea ei de copil si a noastra! Desigur tati a fost si mai emotionat, avea lacrimi in ochi de bucurie cand si-a auzit odorul strigandu-l pe nume. I-a facut  si o inregistrare in timp ce gangurea "tata", ca sa aiba cu ce se lauda la prieteni si rude:). Apoi cuvintele au aparut unele dupa altele: "baba", "papa". "nana", "dada"...dar "mama" inca nu..
                 Era 5 febr, cu 2 zile inainte de a-mi serba minunata varsta de 30 ani:), si fetita mea s-a gandit sa imi daruiasca un cadou anticipat. Era mofturoasa si suparata si intr-o izbucnire de plans a rostit pentru intaia data cuvantul "MAMA". Micuta mea plangea de suparare si mama ei radia de fericire.E un sentiment atat de unic si de pur, care te inalta la cer, si care te aduce cu picioarele pe pamant totodata, e unirea perfecta dintre entuziasm, euforie, grija si responsabilitate  Da, pentru ea eram alinare si confort , un loc unde se simtea in siguranta, iubita si ocrotita."MAMA" era numele pe care mi-l daruise si de care aveam atata nevoie amandoua!

In deriva

            Ieri am avut o zi in care ma simteam ca o nava esuata. Am racit ingrozitor, cred ca a fost un fel de gripa, si colac peste pupaza, am facut si o indigestie. Si tot ce imi doream nu era decat sa dorm, sa nu mai fiu full-time mama..dar uite ca fetita mea, ca orice alt bebelus nu se gandeste ca mami e racita, ca se simte rau, ea are chef de joaca, chef sa umble peste tot, sa rada cu gura pana la urechi cand e certata si sa vrea mereu in brate la mami..mami care e la un pas de depresie.
             Ieri mi-am zis ca nu voi mai face alt copil, nu pentru ca nu mi-as dori o surioara sau un fratior pentru fetita mea, dar pur si simplu mi-am dat seama ca nu pot fizic si psihic sa cresc un copil de una singura. Una bucata sot pleaca de dimineata si vine noaptea cand eu dorm..si nu am in el un sprijin de care as avea atata nevoie. E frustrant si foarte greu sa fii mama singura. Nu pot sa ii reprosez nimic, stiu ca munceste din greu pentru noi,dar mi-as dori din suflet sa ma poate intelege. O sa incerc sa profit la maxim de bucuria de a avea un bebe mic, si cand imi va fi dor, o sa vizitez niste prietene dragi .
           Ieri nava mama voia sa abandoneze misunea, dar pentru ca exista in mame un resort nebanuit, care credeam ca la mine e defect, nava mama doar a ramas impotmolita in nisip, dar nu s-a scufundat! Si pentru ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat ai putea duce, ieri(desi ca un gest facut cam  tarziu, dar un gest care a pornit motorul navei mama), am primit cativa trandafirasi micuti si timizi...Trandafirii sau raceala pe trecute?..deja suntem iar in larg...

Itinerariu in-complet

               Ca toate mamicile care urmeaza sa aduca pe lume primul lor copil imi facusem si eu o multime de planuri: despre cum aveam sa imi cresc copilul, cum sa il educ, cat timp sa il alaptez si asa mai departe.Va pot spune cu siguranta ca pana acum, la 8 luni jumatate de la aparitia micutei mele fetite, toate planurile au cazut pe rand, ca piesele de Domino..si voi incepe cu inceputul...
              Locul de somn al bebelusului: la el in patut! Imi cumparasem cu 2 luni inainte sa nasc un patut frumos, alb, din lemn, si 2 seturi de lenjerie. In mintea mea arata cel putin grozav sa dormi intr-un asemenea loc dar nu asta era si in mintea lui bebe..Primele 4 saptamani fetita mea a dormit bine mersi la ea in patut, cu toate ca imi era destul de greu sa ma scol noaptea sa o ridic de acolo, sa o alaptez si sa o asez iar la locul ei. Apoi au aparut colicile pe la 6 dimineata, si am preferat ca la acea ora sa o las sa stea lipita de burtica mea, asa se mai linsitea.. Au fost saptamani cand a dormit la ea in pat fara probleme, linsitita si calma, si zile cand simtea nevoia sa ma aiba langa ea, sau poate eu aveam acea nevoie..cert este ca la un moment dat, undeva pe la 5 luni, cand deja se ridica in picioare, am zis sa cobor nivelul la patut, si cand s-a vazut ca sta atat de jos, parca pierduta undeva intr-un abis a avut un soc destul de mare..cum o puneam acolo, cum tipa si plangea..asa ca de atunci fata mea doarme cu mama si mama doarme cu ea. Noaptea ma cauta prin somn, sa se lipeasca de mine, ba cu fatuca, ori cu o mana, sau cu un picior, dar are nevoia sa stie ca mami e la un nas departare.
             O alta ordine in pachetul de proiecte era ca mai mult de 6 luni sa nu o alaptez, pentru ca ma temeam de dintisorii ce aveau sa ii iasa..dar dupa ce micuta a supt prima oara de la sanul meu, am stiut ca timpul nu mai conta. Acum  nu imi mai fac planuri,  ci doar incep sa adun piesele de puzzle pe care fetita mea mi le descopera zi de zi din tabloul de a fi MAMA!  E uimitor cum odata cu ei descoperim ca suntem si nu suntem in acelasi timp pregatiti sa fim parinti, ca invatam zi de zi de la ei  si cu ei, ca lumea vazuta prin ochi de copil e tot ce ne trebue sa fim Fericiti.