UN AN DUPA

                Cateva ore ne mai despart de momentul cand pentru prima oara mi-am strans puiutul in brate. Azi ma uitam la ea, cu fetioara aia mica si dulce, pusa mereu pe ghidusii si m-a fulgerat sentimentul ciudat de a avea un copil de imprumut...uneori stau si ma gandesc ca acest pui de om e prea minunat si prea perfect ca sa fie al meu, si imi dau atunci seama ca e cel mai plin de dragoste cadou pe care Dumnezeu mi-l putea face.
                Mi-e teama de momentul cand perioada de imprumut se va sfarsi iar copilasul meu care candva se catara pe mine ca  pe singura stanca din mijlocul oceanului se va indeparta de mine ca o barca cu vasle, usor si lin, dar necurmat, fara sa pot face ceva. De fel sunt o fire optimista si imi place sa vad partea plina a paharului, dar azi am o stare de nostalgie incurabila. Poate maine, de ziua ei, voi fi plina de emotii mai pozitive si voi savura la maxim momentul..dar azi sunt trista. E ciudat cum noi oamenii putem rade si plange in acelasi timp.          
                Mi-e sufletul plin de regret dar si de bucuria de a fi putut petrece un an cu fiinta care a putut sa imi schimbe existenta. Mor de dragul ei si imi doresc ca toata viata mea sa ii fiu alaturi, precum cochilia unui melc, sau ca o oaza de linsite unde ii va placea sa revina. Azi sunt nespus de egoista, te vreau doar pentru mine, asa micuta si dependenta de "mama". Te iubesc nespus, micuta mea steluta....