2 saptamani

           Nasterea( fie ea naturala sau prin cezariana) si noua menire de a fi mama, aduce cu sine dupa acea explozie si infuzie de sentimente noi, si multa oboseala fizica si sufleteasca. Micuta fiinta venita pe lume e centrul universului tau, si de multe ori uiti de tot ce te inconjoara, uiti sa dormi, uiti sa maninci, uiti cum e sa faci o baie relaxanta..Ai nevoie de timp sa te adaptezi acestei noi vieti, care te redefineste.De asta cronometrul sufletului si resorturile fiintei tale se blocheaza undeva in spatiu si timp, intre bucuria de a fi mama si nevoia de echilibru.
           Depresia post natala sau baby blues poate imbraca multe aspecte, poate fi mai severa sau abia simtita, o poti constientiza sau o poti nega, dar indiferent de cat de mult iti afecteaza existenta, trebuie sa stii ca va trece! Oricare ar fi motivul pentru care ochii tai varsa lacrimi, sufletul tau isi gaseste alinarea tocmai in exteriorizarea acestei nelinsiti. Privind in urma imi dau seama cat de vulnerabila am fost in acele zile dupa nastere. Am plans o zi si o noapte din motive care acum mi se par de neluat in seama.
           2 saptamani a fost perioada de care am avut nevoie ca sa ma reculeg, sa ma eliberez de orice emotie negativa, sa imi gasesc linistea si puterea de a face fata minunatei provocari, pentru ca o data cu binecuvantarea de a fi parinte vine si o mare responsabilitate. Ajunsesem la catharsis in sfarsit, si paradoxal, dupa nasterea unei stele urma nasterea mamicii de stea!

Prima zi acasa

            26 mai era ziua in care urma sa plecam cu puiutul nostru scump acasa. Aveam ceva temeri, pentru ca in maternitatea unde nascusem a fost ingrijita atat de bine si frumos, incat imi era pe de o parte teama ca eu nu ma voi descurca cu ea...Mi se parea ca nu stiu mai nimic despre cum sa ingrijesti un bebelus. Dar pe de alta parte imi doream atat de mult sa ajung acasa, sa simt confortul si caldura celor in jur!
          Acasa ma astepta o surpriza frumoasa: flori, baloane colorate, tort si cei dragi. Au fost momente emotionante, imprimate pentru totdeauna in sufletul meu de mamica.Urma sa fie cea mai lunga zi din viata mea: sa ma obisnuiesc si sa invat sa am grija de micuta mea. Tati ne-a ajutat foarte mult, el a fost cel care a facut timp de 2 zile la rand baita fetei. Mie imi era frica sa o spal, sa o intorc de pe o parte pe cealalta, era atat de firava...      

      Dupa baita am pus copilul iar la san, aveam asa mult laptic cum nici nu visasem. Cutia de lapte praf care o cumparasem pentru orice eventualitate a fost folosita o singura data, pentru ca puiului mic ii placea sa suga de la mami...totul era mai dulce si mai gustos! Ne uitam amandoi cu ochii mari si intrebatori la acea minune care era copilul nostru si am stiut atunci amandoi raspunsul nerostit : aveam sa fim cei mai buni parinti pentru comoara noastra, nu pentru ca ne pricepeam grozav si puteam citi gandurile unui bebelus, ci pentru ca aveam atata dragoste de daruit!

Izvor de viata si iubire

            Toata luna decembrie m-am gandit ce sa scriu dupa un moment atat de unic si care reprezinta esenta unei femei: acela de a deveni MAMA! Si luna a trecut...iata ca am ajuns in ian 2012. Si inceputul anului e un bun prilej sa povestim despre alte inceputuri, asa ca azi voi scrie despre minunea de a fi izvor de viata si iubire!
            La cateva ore dupa ce am nascut mi-au adus fetita, era a treia oara cand o vedeam. Era mica ca un ghemotoc, un bibelou mic si fragil imbracat in hainute mult mai mari ca ea:). Statea cocotata pe mine si cu manutele ma starngea cu toata dragostea ei. Asistenta mi-a zis sa o pun la san. Mie inca nu imi venise laptele, credeam ca trebuie sa astept sa am intai lapte si apoi sa pun copilul la san...fiinta mica si firava a facut ceva la care nu m-am asteptat niciodata, a prins sanul cu putere si a inceput sa traga din el cu atata sete. Fetitei mele ii era foame de mama. A stat asa la san pret de 20 minute, timp in care am privit-o, si sufletul mi s-a luminat de bucuria de a putea darui si dupa cele 9 luni confortul si caldura de care are atata nevoie un pui mic!
             Primul alaptat desi nu a fost cu lapte, a fost cu multa dragoste, cu lacrimi in ochi de fericire si cu magia primei legaturi de neseparat dintre mama si copilas.