vineri, 10 februarie 2012

Itinerariu in-complet

               Ca toate mamicile care urmeaza sa aduca pe lume primul lor copil imi facusem si eu o multime de planuri: despre cum aveam sa imi cresc copilul, cum sa il educ, cat timp sa il alaptez si asa mai departe.Va pot spune cu siguranta ca pana acum, la 8 luni jumatate de la aparitia micutei mele fetite, toate planurile au cazut pe rand, ca piesele de Domino..si voi incepe cu inceputul...
              Locul de somn al bebelusului: la el in patut! Imi cumparasem cu 2 luni inainte sa nasc un patut frumos, alb, din lemn, si 2 seturi de lenjerie. In mintea mea arata cel putin grozav sa dormi intr-un asemenea loc dar nu asta era si in mintea lui bebe..Primele 4 saptamani fetita mea a dormit bine mersi la ea in patut, cu toate ca imi era destul de greu sa ma scol noaptea sa o ridic de acolo, sa o alaptez si sa o asez iar la locul ei. Apoi au aparut colicile pe la 6 dimineata, si am preferat ca la acea ora sa o las sa stea lipita de burtica mea, asa se mai linsitea.. Au fost saptamani cand a dormit la ea in pat fara probleme, linsitita si calma, si zile cand simtea nevoia sa ma aiba langa ea, sau poate eu aveam acea nevoie..cert este ca la un moment dat, undeva pe la 5 luni, cand deja se ridica in picioare, am zis sa cobor nivelul la patut, si cand s-a vazut ca sta atat de jos, parca pierduta undeva intr-un abis a avut un soc destul de mare..cum o puneam acolo, cum tipa si plangea..asa ca de atunci fata mea doarme cu mama si mama doarme cu ea. Noaptea ma cauta prin somn, sa se lipeasca de mine, ba cu fatuca, ori cu o mana, sau cu un picior, dar are nevoia sa stie ca mami e la un nas departare.
             O alta ordine in pachetul de proiecte era ca mai mult de 6 luni sa nu o alaptez, pentru ca ma temeam de dintisorii ce aveau sa ii iasa..dar dupa ce micuta a supt prima oara de la sanul meu, am stiut ca timpul nu mai conta. Acum  nu imi mai fac planuri,  ci doar incep sa adun piesele de puzzle pe care fetita mea mi le descopera zi de zi din tabloul de a fi MAMA!  E uimitor cum odata cu ei descoperim ca suntem si nu suntem in acelasi timp pregatiti sa fim parinti, ca invatam zi de zi de la ei  si cu ei, ca lumea vazuta prin ochi de copil e tot ce ne trebue sa fim Fericiti.

5 comentarii:

  1. Multumesc frumos de aprecieri...
    Ai mare dreptate Ionela. Micutii nostri ne arata calea pe care trebuie sa mergem, doar sa fim perceptivi la ea si restul vine de la sine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am gasit mesajul. Imi permit sa il retrimit:

    Scrii tare frumos ... Emotionant post.
    Asa e ... odata cu nasterea copilului se "naste"si mama (se nasc si parintii). Copiii invata despre lume de la noi . Noi insa castigam de 1000 de ori mai mult de la ei. Sunt cei mai buni "antrenori"de dezvoltare personala pentru parinti. Mereu invatam despre noi de la ei, despre limitele noastre, despre iubire, despre daruire...
    Noi avem un singur "trebuie", acela de a ne lasa ghidati, invatati, transformati, modelati de copii.
    Eu cred ca un parinte care se lasa transformat de copii, modelat devine astfel un "el insusi" mult mai bun.
    Te citesc cu multa placere

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos! Ti-am citit pe nerasuflate tot blogul.
    Sa-ti traiasca minunea si voi sa fiti niste parinti la fel de fericiti toata viata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat...! Si inca cate alte lucruri vei mai descoperi pe parcursul vietii lui Estela.!!!..multe...,multe...!!!,si te vei minuna cum de poti sa rezisti la sacrificii,la oboseala...??/ O mama spera ca trecand anii sa vada rodul pantecelui ei ca implineste dorintele pe care ea le avea despre sine in tinerete..!Orice sacrificiu facut cu dragoste,Dumnezeu il rasplateste insutit,si inima ta va fi multumita ca ai dat nastere la o faptura care va proslavi pe Dumnezeu toata viata ei. Fii binecuvantata fiica si mama...!

    RăspundețiȘtergere