Evolutie

           Imi aduc aminte ziua cand asistenta mi-a pus fetita la san..ma simteam asa ciudat, era ceva diferit, ceva nou.. Nu stiam cum sa o tin, eram atat e stangace si incepatoare...Mi-a trebuit ceva timp pana sa invat sa o tin cum trebuie la piept, si pana sa capat dexteritate in miscari si sa nu mai stau incordata si tensionata atunci cand alaptam..A trebuit sa depasesc si momentul "ragade" si momentul "furia lapatelui" ca sa ma pot bucura pe deplin de clipele atat de perfecte in care esti totul pentru copilul tau: dragoste, caldura, si hrana!
        Am alaptat cu retineri la inceput in parcuri, uitandu-ma cu coada ochilor la trecatori..am alaptat in vizite la prieteni, fara sa fiu stanjenita sau sa creez situatii mai putin agreabile celor din jur, retrasa undeva intr-o camera linistita, unde sa pot savura inca o data aceasta divina contopire cu puiutul meu. Am alaptat in masina, in timp ce sotul conducea un pic mai frumos ca alte dati, tinand cont ca fetita noastra isi lua masa:)  Am alaptat de atatea ori la calculator, cu o mana tinand copilasul lipit de mine si cu alta tastand..ooo si am invatat sa scriu cu aceasta ocazie si cu mana stanga:)..Si astept sa bifam de pe lista si alaptatul pe plaja, la munte, in tandem:)!
Atunci cand ii vad nasucul mic, afundat in "biberonul ei natural", si simt manuta-i calda cum se plimba usor in sus si in jos pe san, ma simt cu adevarat fericita! E un sentiment unic, in care pentru cateva minute te regasesti in crampeiele unor amintiri dragi, demult uitate...

Darul cel mai de pret

              Viata este un ciclu neschimbat,  care urmand acelasi tipar dintotdeauna, ne surprinde mereu si mereu cu noi ipostaze din unica si minunata sansa de a trai. Aparem pe lume din dragostea parintilor nostri, niste fiinte mici, delicate, care au atata nevoie de iubire...ne nastem copii, crestem , ajungem sa avem la randul nostru copii si copii din copii. Si din tot acest periplu omenesc si firesc, ceea ce lasa amprenta asupra sufletului nostru mai mult ca orice este dragostea de mama, bucuria si experienta care vin din aceasta binecuvantare divina. Suntem dar in dar, ca o cutie mare de cadouri in care stau pe rand alte cutii mai mici. Si ce este cel mai surprinzator e faptul ca primim si ne daruim in acelasi timp, ca destinatarul si expeditorul locuiesc la aceeasi adresa...

Azi , mai mult ca in alte zile, am bucuria de a spune " Te iubesc maicuta", am bucuria de a avea o mama si de a fi si eu una pentru micuta mea. Suntem inlantuite de acest sirag al vietii care ne uneste si care creste impreuna cu noi si copii nostri.

 La multi ani pentru toate femeile din lume, care au in dar ceva ce nimeni nu poate lua vreodata: fericirea de a fi Mame.

Cadou de ziua mea

      Fiecare femeie viseaza la ziua cand primul cuvant al copilasului va fi MAMA..ei bine eu nu fac exceptie de la aceasta categorie. Zi de zi vorbeam cu fiica mea si mereu ii repetam cuvantul mama, in expresii gen " hai la mama", "iubita mamii", ramanand doar o chestiune de timp pana cand aveam sa aud pentru prima oara acest cuvant. Unii bebelusi cand plang scot sunete ca "moaaa..maa" , dar steluta mea nu, asa ca stiam ca nu va zice prea usor cuvantul mult asteptat.
     Intr-o zi,( la aproape 7 luni), in timp ce se chinuia sa se ridice in picioare la ea in patut, ce credeti ca a zis? "Ta-ta", apoi  ca si cand mi-ar fi zis" nu ai visat sau ti s-a parut", a repetat de cateva ori TATA :).. Ei bine, nu va dati seama cat de bucuroasa am putut sa fiu, chiar daca nu era asa cum imi planuisem.  Eram mandra ca a scos primul ei cuvant, primul pod legat peste lumea ei de copil si a noastra! Desigur tati a fost si mai emotionat, avea lacrimi in ochi de bucurie cand si-a auzit odorul strigandu-l pe nume. I-a facut  si o inregistrare in timp ce gangurea "tata", ca sa aiba cu ce se lauda la prieteni si rude:). Apoi cuvintele au aparut unele dupa altele: "baba", "papa". "nana", "dada"...dar "mama" inca nu..
                 Era 5 febr, cu 2 zile inainte de a-mi serba minunata varsta de 30 ani:), si fetita mea s-a gandit sa imi daruiasca un cadou anticipat. Era mofturoasa si suparata si intr-o izbucnire de plans a rostit pentru intaia data cuvantul "MAMA". Micuta mea plangea de suparare si mama ei radia de fericire.E un sentiment atat de unic si de pur, care te inalta la cer, si care te aduce cu picioarele pe pamant totodata, e unirea perfecta dintre entuziasm, euforie, grija si responsabilitate  Da, pentru ea eram alinare si confort , un loc unde se simtea in siguranta, iubita si ocrotita."MAMA" era numele pe care mi-l daruise si de care aveam atata nevoie amandoua!

In deriva

            Ieri am avut o zi in care ma simteam ca o nava esuata. Am racit ingrozitor, cred ca a fost un fel de gripa, si colac peste pupaza, am facut si o indigestie. Si tot ce imi doream nu era decat sa dorm, sa nu mai fiu full-time mama..dar uite ca fetita mea, ca orice alt bebelus nu se gandeste ca mami e racita, ca se simte rau, ea are chef de joaca, chef sa umble peste tot, sa rada cu gura pana la urechi cand e certata si sa vrea mereu in brate la mami..mami care e la un pas de depresie.
             Ieri mi-am zis ca nu voi mai face alt copil, nu pentru ca nu mi-as dori o surioara sau un fratior pentru fetita mea, dar pur si simplu mi-am dat seama ca nu pot fizic si psihic sa cresc un copil de una singura. Una bucata sot pleaca de dimineata si vine noaptea cand eu dorm..si nu am in el un sprijin de care as avea atata nevoie. E frustrant si foarte greu sa fii mama singura. Nu pot sa ii reprosez nimic, stiu ca munceste din greu pentru noi,dar mi-as dori din suflet sa ma poate intelege. O sa incerc sa profit la maxim de bucuria de a avea un bebe mic, si cand imi va fi dor, o sa vizitez niste prietene dragi .
           Ieri nava mama voia sa abandoneze misunea, dar pentru ca exista in mame un resort nebanuit, care credeam ca la mine e defect, nava mama doar a ramas impotmolita in nisip, dar nu s-a scufundat! Si pentru ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat ai putea duce, ieri(desi ca un gest facut cam  tarziu, dar un gest care a pornit motorul navei mama), am primit cativa trandafirasi micuti si timizi...Trandafirii sau raceala pe trecute?..deja suntem iar in larg...

Itinerariu in-complet

               Ca toate mamicile care urmeaza sa aduca pe lume primul lor copil imi facusem si eu o multime de planuri: despre cum aveam sa imi cresc copilul, cum sa il educ, cat timp sa il alaptez si asa mai departe.Va pot spune cu siguranta ca pana acum, la 8 luni jumatate de la aparitia micutei mele fetite, toate planurile au cazut pe rand, ca piesele de Domino..si voi incepe cu inceputul...
              Locul de somn al bebelusului: la el in patut! Imi cumparasem cu 2 luni inainte sa nasc un patut frumos, alb, din lemn, si 2 seturi de lenjerie. In mintea mea arata cel putin grozav sa dormi intr-un asemenea loc dar nu asta era si in mintea lui bebe..Primele 4 saptamani fetita mea a dormit bine mersi la ea in patut, cu toate ca imi era destul de greu sa ma scol noaptea sa o ridic de acolo, sa o alaptez si sa o asez iar la locul ei. Apoi au aparut colicile pe la 6 dimineata, si am preferat ca la acea ora sa o las sa stea lipita de burtica mea, asa se mai linsitea.. Au fost saptamani cand a dormit la ea in pat fara probleme, linsitita si calma, si zile cand simtea nevoia sa ma aiba langa ea, sau poate eu aveam acea nevoie..cert este ca la un moment dat, undeva pe la 5 luni, cand deja se ridica in picioare, am zis sa cobor nivelul la patut, si cand s-a vazut ca sta atat de jos, parca pierduta undeva intr-un abis a avut un soc destul de mare..cum o puneam acolo, cum tipa si plangea..asa ca de atunci fata mea doarme cu mama si mama doarme cu ea. Noaptea ma cauta prin somn, sa se lipeasca de mine, ba cu fatuca, ori cu o mana, sau cu un picior, dar are nevoia sa stie ca mami e la un nas departare.
             O alta ordine in pachetul de proiecte era ca mai mult de 6 luni sa nu o alaptez, pentru ca ma temeam de dintisorii ce aveau sa ii iasa..dar dupa ce micuta a supt prima oara de la sanul meu, am stiut ca timpul nu mai conta. Acum  nu imi mai fac planuri,  ci doar incep sa adun piesele de puzzle pe care fetita mea mi le descopera zi de zi din tabloul de a fi MAMA!  E uimitor cum odata cu ei descoperim ca suntem si nu suntem in acelasi timp pregatiti sa fim parinti, ca invatam zi de zi de la ei  si cu ei, ca lumea vazuta prin ochi de copil e tot ce ne trebue sa fim Fericiti.

2 saptamani

           Nasterea( fie ea naturala sau prin cezariana) si noua menire de a fi mama, aduce cu sine dupa acea explozie si infuzie de sentimente noi, si multa oboseala fizica si sufleteasca. Micuta fiinta venita pe lume e centrul universului tau, si de multe ori uiti de tot ce te inconjoara, uiti sa dormi, uiti sa maninci, uiti cum e sa faci o baie relaxanta..Ai nevoie de timp sa te adaptezi acestei noi vieti, care te redefineste.De asta cronometrul sufletului si resorturile fiintei tale se blocheaza undeva in spatiu si timp, intre bucuria de a fi mama si nevoia de echilibru.
           Depresia post natala sau baby blues poate imbraca multe aspecte, poate fi mai severa sau abia simtita, o poti constientiza sau o poti nega, dar indiferent de cat de mult iti afecteaza existenta, trebuie sa stii ca va trece! Oricare ar fi motivul pentru care ochii tai varsa lacrimi, sufletul tau isi gaseste alinarea tocmai in exteriorizarea acestei nelinsiti. Privind in urma imi dau seama cat de vulnerabila am fost in acele zile dupa nastere. Am plans o zi si o noapte din motive care acum mi se par de neluat in seama.
           2 saptamani a fost perioada de care am avut nevoie ca sa ma reculeg, sa ma eliberez de orice emotie negativa, sa imi gasesc linistea si puterea de a face fata minunatei provocari, pentru ca o data cu binecuvantarea de a fi parinte vine si o mare responsabilitate. Ajunsesem la catharsis in sfarsit, si paradoxal, dupa nasterea unei stele urma nasterea mamicii de stea!

Prima zi acasa

            26 mai era ziua in care urma sa plecam cu puiutul nostru scump acasa. Aveam ceva temeri, pentru ca in maternitatea unde nascusem a fost ingrijita atat de bine si frumos, incat imi era pe de o parte teama ca eu nu ma voi descurca cu ea...Mi se parea ca nu stiu mai nimic despre cum sa ingrijesti un bebelus. Dar pe de alta parte imi doream atat de mult sa ajung acasa, sa simt confortul si caldura celor in jur!
          Acasa ma astepta o surpriza frumoasa: flori, baloane colorate, tort si cei dragi. Au fost momente emotionante, imprimate pentru totdeauna in sufletul meu de mamica.Urma sa fie cea mai lunga zi din viata mea: sa ma obisnuiesc si sa invat sa am grija de micuta mea. Tati ne-a ajutat foarte mult, el a fost cel care a facut timp de 2 zile la rand baita fetei. Mie imi era frica sa o spal, sa o intorc de pe o parte pe cealalta, era atat de firava...      

      Dupa baita am pus copilul iar la san, aveam asa mult laptic cum nici nu visasem. Cutia de lapte praf care o cumparasem pentru orice eventualitate a fost folosita o singura data, pentru ca puiului mic ii placea sa suga de la mami...totul era mai dulce si mai gustos! Ne uitam amandoi cu ochii mari si intrebatori la acea minune care era copilul nostru si am stiut atunci amandoi raspunsul nerostit : aveam sa fim cei mai buni parinti pentru comoara noastra, nu pentru ca ne pricepeam grozav si puteam citi gandurile unui bebelus, ci pentru ca aveam atata dragoste de daruit!