Nasterea unei stele-partea II

        Era ora 23, cand a ajuns sotul meu acasa.Pana a facut el dus, si pana m-am imbracat si mi-am verificat bagajul, au mai trecut 30 minute. Tin minte si acum cand am coborat scarile sa plecam, durerile ma insoteau mereu , si erau din ce in ce mai mari. Am ajuns la spital la ora 23:50 min, si dr de garda m-a consultat pe masa. Mi-a zis ca am dilatatie 2, si ca voi naste in curand. Imediat mi s-a rupt si apa. Asistenta m-a dus la mine in camera, si m-a imbracat in camasa de nastere. Ma gandeam ca daca asa de mari erau durerile la dilatatie 2, mai incolo oare cum vor fi?? E uimitor cat de mult poate sa suporte fiinta omeneasca durerea. Acum cand stau si gandesc la rece, cred ca data viitoare voi fi capabila sa o controlez mental. Pentru o mamica care se afla la prima nastere e destul de greu sa se concentreze la bebelus, sau la alte lucruri din afara ei si sa dea durerea la o parte. Cred totusi ca la a doua experienta poti face fata mai bine durerii!
          La ora 1, a ajuns si dr mea. Aveam deja dilatatie 4, si am decis sa mi se faca epidurala. Am regretat decizia asta din mai multe motive: anestezia nu a avut efect asupra mea deloc, nu am simtit nici o ameliorare, dar a avut asupra fetitei, care a trebuit resuscitata imediat dupa nastere; am platit extra pentru acest "serviciu", in schimb am avut norocul ca nu am ramas cu sechele dupa anestezie, gen durere la locul punctiei, ameteli, greturi, vartejuri. Mi-am promis ca la urmatoarea nastere nu voi mai apela la epidurala.
          Ma tot uitam la ceas si ma rugam la bunul Dumnezeu sa ma ajute sa trec mai repede peste contractii. Erau f dese si lungi, si nu aveam timp mai deloc sa imi revin. Am avut privilegiul de a putea sa il am pe sotul meu alaturi in sala de nasteri. El ma incuraja mereu, ma masa pe spate, ma tinea de brate cand imi venea sa ma las in jos sau imi dadea sa beau apa cu paiul. Fara el clacam psihic, pentru ca oricat as fi vrut sa fiu curajoasa, sa nu ma plang, sa nu ma vait, in mintea mea a aparut pentru o clipa cuvantul cezariana. Nu l-am rostit, dar recunosc ca imi doream din suflet sa se termine odata!
          Fiecare travaliu si fiecare nastere e unica. La mine a fost o experienta dureroasa, dar pe care am trecut-o cu bine cu ajutorul echipei medicale si a iubitului meu sot. In clipa in care a venit pe lume scumpa mea, atunci au disparut toate durerile. E o senzatie greu de descris in simple cuvinte: e ca si cum ai inota  100 km si ai ajunge in sfarsit la o insula. Nu mai simti fizic nimic, e o relaxare totala a mintii si a sufletului, iar bucuria glasului ce se aude pentru prima data pe lume e fara margini!
         Pe 24 mai, la ora 3:45 a aparut comoara noastra Estela. Era micuta, roz si arata ca o broscuta. Cand a tipat pentru prima data lacrimi mari de emotie au izbucnit din adancul fiintei mele. Mi-au pus-o pe piept, si cand mi-a auzit vocea si bataile inimii s-a linistit.
          De atunci viata mea a capatat un sens nou! Traiesc pentru ea, iubesc, sunt MAMA!

Nasterea unei stele-partea I

            Soarele prevestea inca o zi superba de mai... Desi era luni, si inceput de saptamana, m-am trezit foarte bine dispusa si cu energie multa! Si cum mi-as fi putut continua ziua daca nu cu fetele de pe forum. Din grupul nostru cele mai multe nascusera deja, mai ramaseseram doar 6..ca in cantecelul ala pentru copii..6 matze, sau cu 6 elefanti..cred ca la noi se potrivea mai bine elefanti:)).
            Dimineata pe la 10 am fost la spital la control. Verdict: dupa atatea asteptari, colul incepea sa se deschida, aveam dilatatie 1 cm. Doctorita mi-a zis ca aceasta situatie putea sa se mentina de la cateva ore la o saptamana, dar pentru mine, ultimele ei cuvinte nu au mai contat! Era cert ca nasterea se apropia in sfarsit. Ei bine, la sfatul cumnatei mele cu experienta -mama eroina a 4 copii frumosi, am inceput sa urc si sa cobor scarile din bloc. Cred ca vreo 10 minute am facut acest exercitiu- nu floare la ureche pentru elefantica care devenisem..
             Dupa ce am savurat si ciresele mult dorite, am intrat pe net sa le impartasesc fetelor ca eliminasem ceea ce cred eu sa fie :"dopul gelatinos"-si acest semn poate fi unul posibil, dar nu neaparat iminent. Asa ca... un calm nepasator a pus stapanire pe starea mea de spirit. Cred ca mintea voia sa nege , sau nu se preocupa de acest lucru, ca nasterea avea sa inceapa in cateva ore..
             La ora 8 seara am iesit la o plimbare, trebuia sa ma vad cu o verisoara si fetita ei, pe drum am inceput sa am primele contractii, nu erau dureroase. Am stat de vorba cu Magda cam 30 min, apoi pentru ca micuta ei era cam somnoroasa, ne-am intors fiecare la casa ei.... pe drum insa, mi-am sunat mama sa sa vina inaintea mea, pentru ca imi era deja rau, aveam dureri mari, si imi era frica sa merg singura pe strada.
             Ajunsa in sfarsit acasa, m-am scufundat in cada, lasand dusul fierbinte sa curga peste burtica...pentru cateva minute m-am mai relaxat, dar durerile deveneau mai dureroase si mai dese, asa ca nu mai puteam sta nici in cada. Am iesit afara si ma plimbam prin casa.. zambetul imi cam pierise de pe fata. Mi-am zis sa notez intervalul si durata contractiilor, ca sa stiu sigur daca era travaliu fals sau nu. Si bine am facut, pentru ca in acele momente timpul parea inconmensurabil.. Mama mea se foia dupa mine prin casa, emotionata si nelinistita. Am rugat-o sa ma lase singura, aveam nevoie de liniste, si sa nu credeti ca ar fi fost galagie in jur, dar pur si simplu voiam sa ma scufund inauntrul sufletului meu, si sa simt acea golire a mintii care te innoieste...


        Dupa 30 min de cronometrat, rezultatul: aveam contarctii la 4-5 minute..era clar, nasterea incepea, sau incepuse in urma cu o ora! Mi-am sunat sotul si cu emotie in glas i-am zis sa vina acasa, pentru ca trebuia sa mergem la spital. Cu aceasi emotie, parca i-am vazut chipul fericit prin telefon, atat de expresiva a fost reactia din vocea lui...
        Si aici se termina prima parte...

Pofta de cirese

        Era duminica, 22 mai 2011.Implinisem uimitoarea cifra de 40 saptamani  si nasterea parea foarte departe..nu aveam nici un simptom, nu contractii neregulate, nu dureri de spate, nu burtica lasata, nu dop gelatinos...M-am trezit foarte relaxata si cu un chef de viata.Si am zis ca daca tot facusem 40 sapt, ar fi bine sa imi pregatesc si bagajul pt maternitate, asa, sa treaca ziua mai cu folos.
         Se spune ca pe sarcina vin tot felul de pofte, dar la mine nu a fost asa...nu am fost o gravida tipica, pofticioasa, care sa isi scoale partenerul in toiul noptii si sa il trimita dupa ciocolata sau alte delicii culinare. Insa un singur lucru am poftit pe sarcina si din pacate, timp de 40 sapt. nu s-a putut implini: si anume sa maninc cirese. Am ramas gravida la sf lunii august, iar DPN era 22 mai, deci ocoleam din plin sezonul cireselor.
           Luni dupa-masa, sotul meu mi-a facut cel mai frumos cadou de pe parcursul sarcinii. Nu mai contau ca erau mici si unele mai putin coapte, erau rotunde, rosii, lucioase, aromate..intr-un cuvant perfecte! Venise de la servici cu un sirag mare de cirese de mai. Le-am savurat cu o pofta si o placere parca primitiva, dar sentimentul ca in sfarsit mancasem ce imi dorisem de atata timp, a fost unul de impacare cu mine si in sfarsit de liniste.
          Nu stiu daca a contat gustul dulce-acrisor sau faptul ca imi facusem in sfarsit pofta...dar cu adevarat asta a fost "cireasa de pe tort" ce anunta venirea pe lume a minunatei mele stele!

40 saptamani si..

         Ca orice mamica, asteptam si eu sa nasc ca sa imi tin puiutul in brate, sa il cunosc, sa il "respir" si sa il inund cu toata iubirea mea, astfel ca nici nu imi imaginam ca aveam sa trec de 40 saptamani. Imi spuneam ca sigur la 38 avea sa se declanseze nasterea, fara insa sa stiu ca buburuza din burtica nici gand sa doreasca sa isi ia zborul....Visam pe de o parte sa scap de burta, pentru ca devenise foarte incomoda, imi era f greu sa ma intorc de pe o parte de alta in pat, greu sa ma ridic sa ma duc la baie, greu sa urc scarile, totul parea infinit de greu..Pe de alta parte imi spuneam ca oricum avea sa se termine si  perioada aceasta in care aratam ca un "ursulet cu burtica ", stiind ca inauntru bebe era cel mai in siguranta, ocrotit de caldura si dragostea trupului meu....
       Imi amintesc ca in ultimele saptamani ma uitam la serialul " Neveste Disperate", si asta cred ca era cel mai comod si placut lucru de care aveam chef..sa stau in pat si sa rad copios..Hainutele la bebe erau demult spalate, calcate si puse in dulap, patutul aranjat ca dintr-o revista, mai lipsea "accesoriul" esential ca toate lucrurile sa prinda viata!
       Si facand o recapitulare a celor mai frumoase momente de pe parcursul celor 40 de saptamani, pot spune asa:
           clipa cand bebe a miscat pentru prima oara
           primul sarut a lui tati pe burtica
           cand mergeam la ecografii si imi vedeam minunea
           prima data cand nu m-au mai incaput blugii :))
           datile cand imi treceam mana peste burta mangaind-o usor
           miscarile si loviturile lui bebe, de reusea sa imi mute burta din loc:))
           zambetele pe sub mustati ale trecatorilor la vederea pepenasului de 9 luni..si lista continua..

         E ceva special la o femeia insarcinata, e poate acel strop de "divin" de care are omenescul nevoie, e poate acel ras pofticios si contagios, sau poate acele lacrimi izbucnite din nestiutul sufletului ei de mama. In orice tablou, fiinta care va aduce pe lume un copil poarta cu ea ceva magic, o comoara in adancul privirii si un fir de nemurire a dragostei ei.

        

Cu mami sau cu tati?

               Din clipa in care doctorul iti zice sexul copilului, lucrurile incep sa prinda contur in mintea ta si incepi sa iti imaginezi cam cum ar arata micutul din burtica. Te intrebi daca iti va semana, daca va avea parul tau, buzele tale, sau daca va avea privirea lui tati, sau poate va semana cu bunicii...Oricum, pe masura ce aduni poze de la ecografii, chipul sau incepe parca sa prinda contur, si ti se pare ca aduce cu tine sau cu tati. Primele poze cu bebe sunt parca desprinse dintr-un roman in chineza, dar tu explici la toata lumea unde sunt ochisorii, unde e nasucul si gurita, ca cei din jur incep sa creada poate ceea ce nu e asa evident: faptul ca acel copil iti seamana:))
             De cand am aflat ca vom avea o fetita, tot incercam sa mi-o imaginez, eram ferm convinsa ca avea sa semene cu mine, mai ales dupa ce am vazut cateva poze cu ea, si dupa ce dr ne-a dat si un filmulet in care buburuza mea juca rolul principal. Mi-o imaginam cu ochii mari, si negri, cu buze mari si cu fatuca rotunda, cu par negru si des, asa ca mami:)...astfel ca in clipa cand asistenta moasa mi-a zis ca e blonda am crezut ca glumeste.
            Cine ar fi crezut ca fetita noastra avea sa aiba ochii albastri, parul  deschis la culoare si sa semene mai mult cu tati? Din tot ceea ce imi imaginasem, numai buzele si nasucul au coincis, restul a fost surpriza unui Dumnezeu atat de bun cu noi!

             In filmuletul de mai sus micuta noastra avea 28 saptamani de viata intrauterina..acuma spuneti si voi, cu cine semana in burtica? :))

Solutie pentru durerile de spate

    Pe masura ce sarcina inainteaza apar diverse modificari in aspectul fizic al unei viitoare mamici. Cea mai vizibila dintre toate este noua dimensiune a  burticii, locul unde bebelusul tau se dezvolta si unde creste si el mare o data cu casuta lui de vis...Insa o data cu aceasta schimbare, incep si durerile de spate, pentru ca burtica impinge coloana in fata si o curbeaza mai tare, iar daca nu faci ceva in acest sens, fii sigura ca dupa nastere, cand vei schimba bebelusul sau il vei imbaia, durerile isi vor face simtite prezenta.Iata cum am reusit eu sa scap de aceste dureri:
      Dinainte de a ramane insarcinata am fost diagnosticata cu o hernie de disc in stadiu incipient, solutia pentru ameliorarea si imbunatatirea posturii si a starii de sanatate fiind miscarea, si nu orice fel de miscare!! Celor cu aceasta afectiune li se recomanda mersul pe jos, o greutate ideala si exercitii gen Pilates. Iar pentru doritorii de jogging se recomanda alergatul pe varfuri, pentru ca alergatul cu toata talpa nu face decat sa agraveze lucrurile. Sa nu credeti ca eu am facut toate aceste lucruri, am ramas la doar 2 din ele, o greutate ideala si alergatul pe varfuri:)), chair daca suna ciudat!
         Si cum dupa 20 saptamani burtica incepe sa devina o vila cu etaj pentru locatarul dinauntru, durerile de spate apar si ele, asa ca la 23 de saptamani eram prezenta in sala de Pilates. Nu mi-a venit sa cred cand la sfarsitul orei puteam sa stau in picioare fara sa ma doara nimic, era fantastic! Si asa a fost pana la sfarsitul sarcinii, nu am mai avut deloc probleme cu spatele. Pilates am facut pana in sapt 37, cand m-am oprit, nu pentru ca mi-a interzis medicul, ci pentru ca eu tot asteptam sa nasc..si am zis sa nu nasc in sala de exercitii:).

       Cu adevarat acest sport m-a ajutat nu numai pe sarcina, dar si in timpul si dupa nastere! E uimitor cat de benefica poate fi pentru organism miscarea! Asa ca fetita mea scumpa, cand mami inspira si expira la sala, facand exercitii, tu pui mic dormeai ca un ursulet, fara nici o grija, si asta deoarece,  "casuta ta cu etaj" se legana pe ritm de Pilates!

Name it!

     E asa de greu sa gasesti numele potrivit pentru micutul tau...lista e mare, si fiecare nume posibil il asociezi de regula cu persoane cunoscute, ca devine o misiune aproape imposibila gasirea numelui perfect! Aveam pe lista de asteptare mai multe nume, care mai de care mai interesante, dar nici unul nu simteam ca i s-ar potrivi micutei mele. Eu cred ca alegerea numelui ii poate influenta copilui intr-o anumita masura viitorul, asa ca in fiecare saptamana buburuza mea avea alt nume:)).Asta pana in saptamana 28, cand in timp ce ma relaxam in cada, intr-o vineri dupa-masa, mi-a venit in minte numele ce azi il poarta fetita mea.
     Tati nu a fost deacord cu el la inceput, dar pe masura ce timpul trecea se obisnuia tot mai mult cu el, iar in ziua cand a semnat sa ii elibereze certificatul de nastere am stiut ca i s-a parut si lui cea mai potrivita alegere pentru buburuza noastra.
    Asa ca, inca din burtica draga mea printesa ai purtat nume de stea. Mami si tati te iubesc enorm, pentru ca tu ai dat stralucire orizontului nostru!

Aripi de inger

    Era o zi de ianuarie cu ceata si ger, o zi numai bine de stat sub plapuma, chicotind cu somnul si savurand dulciuri sau popcorn in fata unui film siropos...Stateam intinsa pe canapea si discutam cu mama mea, cand am simtit o senzatie noua, ciudata in burtica, ca o atingere usoara, ca un falfait de aripi de fluture. Am crezut ca un fior m-a cuprins, si fara sa ma gandesc prea mult, am exclamat! "Mamica, am simtit fata in sfarsit..."Aveam 21 saptamani implinite si pana atunci nu o simtitsem deloc. Ba chiar intrasem un pic in panica, pt ca multe mamici isi simtisera pruncii si eu inca nu.De atunci ingerasul meu imi dadea buna dimineata zilnic, iar seara inainte de culcare stia sa ma faca sa imi aduc aminte de ea! 

    Prima oara cand misca fiinta care traieste in tine, si pentru care traiesti si tu, e ca o epifanie, ca si cand cerul ar cobori pe pamant, si aripi angelice te-ar cuprinde intr-un dans perfect! E o senzatie de implinire, de emotie, de extaz si fericire! E confirmarea ca inca o data Miracolul vietii incepe de Acolo de Sus si prin tine!

   

In roz sau in bleo?

     Era a doua ecografie la care participa si tati. Bebe era tare jucaus in burtica, era asa de energic ca dl doctor a trebuit sa stea mai mult decat de obicei la acea ecografie importanta din primul trimestru: morfologia fetala. Dupa 50 min de vizionare a tumbelor, la sfarsit dr. ne intreaba ceva la care nu ne asteptam niciunul: "Vreti sa stiti ce e?" Pauza cam de catvea secunde,... ma uit la Teo, el la mine, si raspund eu pentru amandoi, "da, desigur ca vrem, daca se vede!"

     " E fetita", au fost cele mai frumoase cuvinte din acea zi si din acea vineri dupa-amaiza. Cum era si firesc pentru majoritatea barbatilor, tati se astepta sa auda ca va avea un mic cavaler, dar nu a fost asa..a ramas si el un pic nedumerit nestiind daca sa creada. Eu eram nespus de feiricita. Desi imi ziceam ca nu are importanta daca voi avea un baietel sau o fetita, bucuria de a sti ca bebe din burtica va purta rochite cu volane si clamite in par , a fost fara margini. Imediat am sunat familia sa le dau de stire..bucuria era si mai mare!

     Vom avea o fetita, o mica minune dulce ca o acadea roz! 12 noiembrie a fost a doua zi memorabila de pe parcursul sarcinii:)

In sfarsit...

Trecusera foarte multe luni, iar bebe se incapatana sa vina...vara trecuse si ea foarte repede si o data cu ea si speranta de a concepe un copil. Deja ma resemansem si imi alcatuisem in minte un plan pentru urmatorul an, unde aveam sa plec in concediu, planuri de redecorare a casei unde stateam cu chirie, planuri de redecorare al cabinetului lui Teo, s.a.m.d., tot felul de proiecte, care mai de care mai interesante.

Era duminica,12 sept.2011.Fusesem la plimbare toata ziua in Gradina Botanica si Copou si apoi am mers ca de obicei la Mall sa mancam ceva cu niste prieteni. Am ajuns acasa obositi, si dupa ce am facut un dus m-am bagat in pat la tv. De-odata parca m-a fulgerat ceva si mi-am adus aminte ca trebuia sa imi vina menstruatia..dar nu m-am impacientat f tare, pt ca nu imi intarziase decat o zi. Totusi am inchis ochii si am dormit in acea noapte cu un sentiment tare placut si ciudat in acelasi timp...

13 septembrie va ramane mereu pentru mine o zi memorabila, este ziua in care pentru prima oara un test de sarcina avea si 2 liniute in loc de una. Pur si simplu nu imi venea sa cred, eram atat de fericita ca mi se parea totul un vis, ceva ireal, asa ca pana seara am mai facut inca 2 teste, acelasi rezultat. Pentru ca liniuta a doua abia se vedea,dar in sufletul meu deja era linia care imi marca toata fiinta, am decis sa fac a doua zi analiza de sange BHG, care nu da niciodata gres. Am aflat rezultatul, eram insarcinata in 2 sapt de la conceptie si 4 de la ultimul CM...un sentiment cald de  emotie mi-a invadat tot trupul si am stiut de atunci ca avea sa ma schimbe pentru totdeauna: aveam sa fiu mamica!

A fi sau a nu fi..

     Decizia de a face un copil este pentru multi o decizie dificila,mai ales la primul ..unde totul iti e necunoscut..te gandesti ca va e bine in doi, dar totusi in sufletul tau de femeie este o dorinta nerostita.Apoi iti vin in minte alte temeri: ca nu vei fi o mama buna, ca nu stii cum se creste un bebelus, ca te vei ingrasa prea mult pe sarcina, ca ti-e frica de nastere, si tot asa,iar cand crezi ca ai raspunsul la toate aceste intrebari , alte si alte ganduri iti invadeaza starea ta de confort si resemnare!
     Vreau un copil! Azi il vrei, maine ideea te sperie poate, dar ramane aceeasi dorinta neimplinita..si timpul trece...Cu fiecare luna ai sperante ca minunea de a concepe un copil s-a intamplat, dar nu e asa..dezamagirea continua sa isi faca simtita prezenta cu aceasi putere cu care ai sperat, si cu cat doresti mai mult sa se intample, cu atat deceptia suferita luna de luna e mai grea...mai ales cand cunosti persoane care au norocul de a ramane insarcinate "din prima"...
     Cand poate ti-ai pierdut speranta, atunci apare miracolul mult asteptat! In sfarsit, pe testul de sarcina apare si a doua liniuta, si Doamne, cat  de mult ai asteptat aceasta liniuta, uneori te dureau si ochii de la cat de atent te uitai la banda alba de la test..dar acum a aparut, o liniuta abia sesizabila, ca te gandesti ca poate totul e in imaginatia ta...
      A fi sau a nu fi....pentru unii viata e un miracol, pentru altii o banalitate, dar pentru tine, o viitoare mamica, a doua liniuta e tot rostul vietii tale!