Follow by Email

vineri, 25 noiembrie 2011

Nasterea unei stele-partea II

        Era ora 23, cand a ajuns sotul meu acasa.Pana a facut el dus, si pana m-am imbracat si mi-am verificat bagajul, au mai trecut 30 minute. Tin minte si acum cand am coborat scarile sa plecam, durerile ma insoteau mereu , si erau din ce in ce mai mari. Am ajuns la spital la ora 23:50 min, si dr de garda m-a consultat pe masa. Mi-a zis ca am dilatatie 2, si ca voi naste in curand. Imediat mi s-a rupt si apa. Asistenta m-a dus la mine in camera, si m-a imbracat in camasa de nastere. Ma gandeam ca daca asa de mari erau durerile la dilatatie 2, mai incolo oare cum vor fi?? E uimitor cat de mult poate sa suporte fiinta omeneasca durerea. Acum cand stau si gandesc la rece, cred ca data viitoare voi fi capabila sa o controlez mental. Pentru o mamica care se afla la prima nastere e destul de greu sa se concentreze la bebelus, sau la alte lucruri din afara ei si sa dea durerea la o parte. Cred totusi ca la a doua experienta poti face fata mai bine durerii!
          La ora 1, a ajuns si dr mea. Aveam deja dilatatie 4, si am decis sa mi se faca epidurala. Am regretat decizia asta din mai multe motive: anestezia nu a avut efect asupra mea deloc, nu am simtit nici o ameliorare, dar a avut asupra fetitei, care a trebuit resuscitata imediat dupa nastere; am platit extra pentru acest "serviciu", in schimb am avut norocul ca nu am ramas cu sechele dupa anestezie, gen durere la locul punctiei, ameteli, greturi, vartejuri. Mi-am promis ca la urmatoarea nastere nu voi mai apela la epidurala.
          Ma tot uitam la ceas si ma rugam la bunul Dumnezeu sa ma ajute sa trec mai repede peste contractii. Erau f dese si lungi, si nu aveam timp mai deloc sa imi revin. Am avut privilegiul de a putea sa il am pe sotul meu alaturi in sala de nasteri. El ma incuraja mereu, ma masa pe spate, ma tinea de brate cand imi venea sa ma las in jos sau imi dadea sa beau apa cu paiul. Fara el clacam psihic, pentru ca oricat as fi vrut sa fiu curajoasa, sa nu ma plang, sa nu ma vait, in mintea mea a aparut pentru o clipa cuvantul cezariana. Nu l-am rostit, dar recunosc ca imi doream din suflet sa se termine odata!
          Fiecare travaliu si fiecare nastere e unica. La mine a fost o experienta dureroasa, dar pe care am trecut-o cu bine cu ajutorul echipei medicale si a iubitului meu sot. In clipa in care a venit pe lume scumpa mea, atunci au disparut toate durerile. E o senzatie greu de descris in simple cuvinte: e ca si cum ai inota  100 km si ai ajunge in sfarsit la o insula. Nu mai simti fizic nimic, e o relaxare totala a mintii si a sufletului, iar bucuria glasului ce se aude pentru prima data pe lume e fara margini!
         Pe 24 mai, la ora 3:45 a aparut comoara noastra Estela. Era micuta, roz si arata ca o broscuta. Cand a tipat pentru prima data lacrimi mari de emotie au izbucnit din adancul fiintei mele. Mi-au pus-o pe piept, si cand mi-a auzit vocea si bataile inimii s-a linistit.
          De atunci viata mea a capatat un sens nou! Traiesc pentru ea, iubesc, sunt MAMA!

Un comentariu: