luni, 14 noiembrie 2011

40 saptamani si..

         Ca orice mamica, asteptam si eu sa nasc ca sa imi tin puiutul in brate, sa il cunosc, sa il "respir" si sa il inund cu toata iubirea mea, astfel ca nici nu imi imaginam ca aveam sa trec de 40 saptamani. Imi spuneam ca sigur la 38 avea sa se declanseze nasterea, fara insa sa stiu ca buburuza din burtica nici gand sa doreasca sa isi ia zborul....Visam pe de o parte sa scap de burta, pentru ca devenise foarte incomoda, imi era f greu sa ma intorc de pe o parte de alta in pat, greu sa ma ridic sa ma duc la baie, greu sa urc scarile, totul parea infinit de greu..Pe de alta parte imi spuneam ca oricum avea sa se termine si  perioada aceasta in care aratam ca un "ursulet cu burtica ", stiind ca inauntru bebe era cel mai in siguranta, ocrotit de caldura si dragostea trupului meu....
       Imi amintesc ca in ultimele saptamani ma uitam la serialul " Neveste Disperate", si asta cred ca era cel mai comod si placut lucru de care aveam chef..sa stau in pat si sa rad copios..Hainutele la bebe erau demult spalate, calcate si puse in dulap, patutul aranjat ca dintr-o revista, mai lipsea "accesoriul" esential ca toate lucrurile sa prinda viata!
       Si facand o recapitulare a celor mai frumoase momente de pe parcursul celor 40 de saptamani, pot spune asa:
           clipa cand bebe a miscat pentru prima oara
           primul sarut a lui tati pe burtica
           cand mergeam la ecografii si imi vedeam minunea
           prima data cand nu m-au mai incaput blugii :))
           datile cand imi treceam mana peste burta mangaind-o usor
           miscarile si loviturile lui bebe, de reusea sa imi mute burta din loc:))
           zambetele pe sub mustati ale trecatorilor la vederea pepenasului de 9 luni..si lista continua..

         E ceva special la o femeia insarcinata, e poate acel strop de "divin" de care are omenescul nevoie, e poate acel ras pofticios si contagios, sau poate acele lacrimi izbucnite din nestiutul sufletului ei de mama. In orice tablou, fiinta care va aduce pe lume un copil poarta cu ea ceva magic, o comoara in adancul privirii si un fir de nemurire a dragostei ei.

        

2 comentarii:

  1. Superb spus. E adevarat ca ultimile saptamani dintr-o sarcina par ca nu mai trec, dar minunea ce ne asteapta la finalul lor incununeaza cu succes asteptarile nostre. Luminita

    RăspundețiȘtergere
  2. Am recitit de cateva ori, de multe ori defapt ultimul pasaj, de parca nu ma mai satur sa il sorb, sa il var adanc in subconstientul meu unde stau ingramadite amintirile celor 38 de saptamani ale noastre, care imi vin deseori in minte sub forma de usoara nostalgie. Dumnezeu te-a binecuvantat cu harul, cu maiestria de a scrie atat de minunat! Te felicit pentru tot! Cu mare drag, Oana Irina!

    RăspundețiȘtergere